Udinese vrea să dea lovitura cu transferul fotbalistului român, dar clubul de care aparține cere o sumă uriașă: 5 milioane de euro!

Udinese vrea să dea lovitura cu transferul fotbalistului român, dar clubul de care aparține cere o sumă uriașă: 5 milioane de euro!
  • Publicat:

Marius Marin (23 de ani) a ratat promovarea în Serie A, alături de Pisa, după ce a pierdut barajul de promovare contra Monzei, formația patronată de Silvio Berlusconi.

Totuși, mijlocașul român poate evolua din sezonul viitor în primul eșalon fotbalistic din Italia, fiind dorit insistent de către Udinese.

Potrivit jurnaliștilor italieni, locul 12 în stagiunea trecută a campionatului Italiei este gata să facă o ofertă pentru a își asigura serviciile lui Marius Marin.

Udinese îl vrea pe Marius Marin

Conform celor de la tuttomercatoweb, interesul lui Udinese pentru Marius Marin nu este unul nou. Ocupanta locului 12 în Serie A, a început deja negocierile cu Pisa, însă formația din eșalonul secund cere o sumă considerată mare de către șefii Udinese pentru ca Marin să fie lăsat să plece.

Potrivit italienilor, șefii celor de la Pisa ar dori aproximativ 5 milioane de euro în schimbul jucătorului român, care a evoluat în acest sezon numai puțin de 40 de meciuri pentru echipă.

Până în 2025 mai are contract cu Pisa jucătorul care valorează 3 milioane de euro, potrivit transfermarkt.com.

Basarab Panduru l-a lăudat pe Marius Marin

Marius Marin face parte în acest moment din lotul României pentru meciurile din cadrul Ligii Națiunilor.

Mijlocașul a fost titular în meciurile cu Bosnia și Finlanda, iar după meciul solid făcut în fața nordicilor, Basarab Panduru a ținut să-l laude pe jucătorul Pisei.

„Cred că trebuie să îl lăsăm, să-i dăm încredere. Probabil că poate, cu încredere, să facă mai mult. Deocamdată nu e nici acolo, nici acolo. Dar nu e rău. Nu vezi nicio pasă, nimic ieşit din comun, dar nu vezi nici vreo greşeală pe care să o ţii minte. Vezi agresivitate, ceva care-ţi dă speranţe că pe viitor, cu curaj, dacă-l tot bagi în teren, se poate să ajungă un jucător important la echipa naţională.

Nici super mari realizări, dar nicio greşeală de care să-ţi aminteşti. Rămâne acolo, joacă titular următoarele meciuri. Hai să-l urmărim, deocamdată n-avem ce să-i reproşăm”, a spus Basarab Panduru la Orange Sport.

Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul dimineţii! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul dimineţii! Este vorba despre Florin Piersic
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în 33 de părţi egale
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în…
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad Pascu. Detalii uluitoare din dosar
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad Pascu. Detalii uluitoare din dosar
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…